Lipește-mi, Doamne, sufletul de Tine

 

Lipește-mi, Doamne, sufletul de Tine
mai mult ca floarea veșnică de stânci,
să uit de ani, de lume și de mine
privind adânc în ochii Tăi adânci.

Lipește-mi, Doamne, sufletul de Tine
ca pe-un levit de altarul său divin,
să n-am nici plug în văi, nici holde pline,
ci Tu să-mi fii și pâine-n veci și vin.

Lipește-mi, Doamne, sufletul de Tine
din visul meu să nu mă mai deștept,
să simt și taina zărilor senine
și inima de om ce-Ți bate-n piept.

Lipește-mi, Doamne, sufletul de Tine
ca pe-o ființă smulsă de la greu;
ridică-mă din valea de suspine
și ascunde-mă cu Tine-n Dumnezeu.

(versuri: Costache IOANID)

Anunțuri
Categorii:Uncategorized

Nimic nu sunt

 

Nimic nu sunt, un strop de tină
În care ai pus un bob de grâu.
Un ciob în care aprinzi lumina
Pustiu din care, Tu scoţi un râu.
Nimic nu sunt, o trestie frântă
Din care faci, toiag de fier
O luminiţă fumegândă,
Ce mâine fi-va o stea pe cer.
Nimic nu sunt, un rob netrebnic
Chemat ca jugul Tău să-l port,
Să dau deoparte piatra cea rece
Când Tu dai viaţă, celui mort.
Nimic nu sunt, o cupă spartă
Din care faci un heruvim,
Sunt omul care Te-am dat la moarte
Fără să-mi pese de-al Tău suspin.
Nimic nu sunt, doar Tu eşti totul
Şi Tu te-ai dat ca preţ al meu
Făcând din pieptul meu, chivotul
Ce-l poartă în el, pe Dumnezeu.
Nimic nu sunt, nimic sub soare
Dar Tu te-ai dat pentru nimic
În veci să fii, mereu mai mare
Iar eu în veci, mereu mai mic.
:/

Te doresc doar pe Tine

Te doresc doar pe Tine, Isuse

Căci doar Tu-mi dăruieşti liniştea
Îmi conduci paşii pe calea vieţii
Calea ce duce la Dumnezeu.

Pe braţul Tău mă simt mereu păzit şi ocrotit
Păcate, griji şi îndoieli Tu mi le-ai mântuit
Pe drumul vieţii noi condu-mă Tu
Prin harul Tău vreau să rămân mereu copilul Tău.

Dragostea Ta îmi umple viaţa
Mă-ntăreşte-n necaz şi-n dureri
Căci în sângele Tău de pe cruce
Mi-ai dat Doamne iertarea pe veci.

Iar în inima mea zbuciumată
Vino Doamne şi dă-mi pacea Ta
Locuieşte Tu, Doamne, în mine
Călăuză fii Tu-n viaţa mea.

(Nicolae MOLDOVEANU)

Aș vrea să fiu ce azi n-am fost

 

Aș vrea să fiu ce azi n-am fost
În ziua mea pierdută;
Întelegând al vieții rost,
Aș vrea să fiu strajer în post,
și chiar plătind al jertfei cost,
Eu să rămân în luptă.

Aș vrea să fiu ce n-am fost ieri
Și nicicând înainte;
Prin lumea plină cu plăceri,
Să fiu așa cum Tu-mi ceri,
Să nu m-abat spre nicăieri,
Din drumul vieții Sfinte.

Aș vrea să fiu ce alții nu-s
Și nici nu vor să fie;
Mergând în viață spre apus,
Să nu mă las de valuri dus
Ci să mă-nalț mereu mai sus,
Din timp spre veșnicie.

Aproape-aș vrea să fiu oricând
De cei ce trec prin lume,
Sub greul crucii suspinând
Dar și de cei căzuți din rând,
Rămași în urmă, sângerând –
Răniții fără nume.

Aș vrea să fiu un simplu glas
Care să strige-ntr-una
Ca din al mântuirii ceas,
Secunde doar au mai rămas
Și cei ce azi nu vin pe vas,
Se pierd pe totdeauna.

Aș vrea să fiu acel argat
La care El să-i spună
Când se va-ntoarce ca-mpărat,
Privind la tot ce am lucrat
Cu-acei talanți ce mi i-a dat:
„O, bine, slugă bună!”

Și aș mai vrea să fiu ceva:
O rază lucitoare –
Și străbătând în lumea rea
Să duc lumina undeva,
Să încalzesc pe cineva
Și să mă-ntorc în Soare…

(Petru DUGULESCU)

Mi-e dor

 

Meriți toată slava

Tu stai mai sus de ceruri